Orădenilor, fiţi o binecuvîntare pentru oamenii singuri din Dumbrava

Dumbrava minunată (37)

Viorel Pașca pe Facebook:

„Vizita tinerilor de la Biserica Speranţa din Linz de săptămâna trecută nu doar că a adus un plus de culoare şi bucurie celor de aici, ci ne-a făcut să vedem şi mai desluşit nevoia oamenilor de a se simţi iubiţi, apreciaţi, importanţi şi vizitaţi de cineva căruia să-i pese de ei. Distanţa de la Linz la Dumbrava este însă semnificativă aşa că nu putem spera la vizite dese încât această nevoie a bolnavilor să fie satisfăcută. Oradea însă e mult mai aproape şi sunt convins că există oameni care vor şi pot dărui dragoste şi atenţie celor care locuiesc la noi şi nu sunt căutaţi şi vizitaţi de nimeni.

Dacă până acum n-am cerut şi vreau să cred că nu voi cere niciodată ajutor material nimănui din motive pe care le-am explicat în câteva rânduri, nu mă sfiesc în a vă aduce la cunoştinţă faptul că datorită numărului mare de bolnavi şi volumului de muncă, suntem în incapacitatea de a ne face timp să stăm cu ei, să vorbim şi să le acoperim acele nevoi sufleteşti care uneori produc atâta suferinţă şi durere lăuntrică. În acest sens ne-am bucura enorm să găsim oameni care să-şi aleagă câte un bolnav pe care să-l viziteze săptămânal sau la două săptămâni, să petreacă alături de el măcar o jumătate de oră, ascultându-l, vorbindu-i şi asigurându-l astfel că îi pasă de el şi că nu e singur şi părăsit într-o lume în care interesul propriu este mai presus de suferinţa şi nevoile celorlalţi. Voi face astfel diferite “demersuri” în speranţa că se vor găsi oameni dispuşi să renunţe săptămânal câteva ore la confortul şi atmosfera plăcută din familia lor vizitând şi aducând un dram de bucurie şi speranţă celor mai puţin privilegiaţi decât ei.

M.P. are 72 de ani şi în urmă cu peste 20 de ani cei doi copii pe care-i avea au plecat în străinătate. Unul în America celălalt în Ungaria. În acest interval de timp a primit o singură scrisoare de la cel din America în care-i scria că o duce bine, că lucrează pe un vapor şi cîştigă foarte mulţi bani. De atunci nu a mai primit nici o veste de la el şi nu ştie dacă mai este în viaţă sau nu. În urmă cu vreo 5 ani i-a murit soţia iar el a rămas singur şi fără casă întrucât în urma unei “afaceri” a fost escrocat rămânând astfel pe drumuri. Nu s-a dat bătut însă şi a început să lucreze în diferite locuri ca îngrijitor de animale câştigându-şi astfel pâinea de fiecare zi. După un timp s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat fără a mai avea posibilitatea de a se întreţine singur şi pentru că nu mai avea pe nimeni şi nici o casă unde să locuiască a fost trimis la una din locaţiile noastre din Tinca. Este la noi de doi ani şi nimeni nu l-a vizitat vreodată.

Încerc să-mi imaginez cum e să fii bolnav, imobilizat la pat, printre străini aşteptând ca cei dragi sau măcar cineva cunoscut să te viziteze, ajutându-te astfel să înţelegi că însemni totuşi ceva pentru ei, că nu eşti un abandonat de care nu-i pasă nimănui. Mi-ar fi greu să rezist gândului că nu însemn nimic pentru nimeni, că nu mai reprezint nimic şi că am devenit doar un simplu nume pe un tabel al unor oameni care îmi asigură cele necesare supravieţuirii. Şi iată că acum, în timp ce scriu aceste rânduri, mai mulţi tineri din Oradea au venit încercând prin prezenţa şi cântarea lor să aducă un strop de înviorare şi speranţă pentru bolnavii din Tinca. Mulţumesc şi tinerilor de la Biserica Vestea Bună din Oradea care au vizitat azi bolnavii din Dumbrava. E încurajator să vedem că nu suntem singuri în ceea ce facem chiar dacă nu reuşim să acoperim decât o mică părticică din nevoile sufleteşti şi emoţionale ale celor pe care-i îngrijim. Mulţumim de asemenea şi doamnei Carmen B. care ni s-a alăturat încercând astfel să fie de folos celor de aici. Mulţumim tuturor care ne susţineţi, ne încurajaţi şi ne sunteţi alături. Fiţi binecuvântaţi şi fiţi o binecuvântare.”